CAPITOLUL 2: Studiul capacităţii vaselor ceramice

(continuare)

p. 36

2.2. Aflarea capacităţii prin metode consacrate

Spre surpriza mea, multă lume, prin civilizaţia “postindustrială”, se ocupă cu aflarea capacităţii vaselor umplându-le cu apă[3] (care, jumătate intră în pereţii vasului, recuperându-se jumătate, cu rezultat previzibil, în găleata gradată), sau cu grâu (care-şi modifică volumul de câte ori este vânturat; întrebaţi un ţăran!), cu nisip care curge prin găurele, polistiren, sâmburi de măsline sau mărgele din mătănii. N-aş fi aflat minunea, dacă respectabilii cercetători nu şi-ar descris pătimirea – după ce au dat cu aspiratorul prin laborator – în docte studii ştiinţifice. Fiecare procedează, la urma urmei, cu unealta la care se pricepe. Problema este că asememea studii empirice nu se pot face decât pe loturi de amfore, găsite cu sutele, întregi, în corăbii scufundate. Muritorii de rând – ca noi, de pildă – avem de lucru cu multă ceramică fragmentară, reconstituită cu trudă, de cele mai multe ori pe planşa de desen. Iar în obiecte virtuale nu se poate turna apă!

Această scurtă introducere, pentru descreţirea frunţii, nu ne va lua mai mult spaţiu. Evident, ne aflăm la cumpăna între milenii, iar tehnologia actuală ar trebui să ne ofere mai mult decât o găleată gradată.

Procedura standard de aflare a volumului vaselor este prin serviciile oferite de programul ACAD (scris şi AutoCAD). Acesta este programul universal de proiectare asistată de calculator (cu multe variante, pentru meserii diferite), care posedă facilităţi de calcul a volumelor pentru suprafeţe de rotaţie (ex: triunghiul dreptunghic este suprafaţa de rotaţie a conului). Programul este folosit pentru proiectarea industrială, poate lucra cu fineţuri din domeniul fantasticului şi, folosit cu pricepere, este de toată încrederea. Procedura însă este relativ complicată şi nu lipsită de riscuri. Imaginea vasului se scanează, apoi imaginea fotografică, respectiv bit-map, se vectorizează, se aduce la scara 1:1, apoi se trasează suprafaţa de rotaţie - ceea ce pentru vasele lucrate cu mâna, care sunt mai mult sau mai puţin asimetrice, nu este totdeauna uşor şi induce erori. Aşa cum se vede la Figura 8, se decupează grosimea profilelor, a zonei de deasupra diametrului la gât (care nu este considerată volum util) şi se mediază cele două jumătăţi[4]. Supafaţa de rotaţie (haşurată) se exportă în ACAD, unde se comandă calcularea volumului. Acesta se poate obţine practic fără eroare; acum cinci ani, expresia “fără eroare” costa un sfert de oră din viaţă sau mai mult. Dacă se acceptă mici erori, timpii de aşteptare se scurtează: cu un computer slab (486, 100 Mhz), se poate expecta o eroare de 2%, pentru un timp de aşteptare rezonabil (2-3 minute); evident, cu computere performante se poate ajunge la o eroare cu multe zero-uri după virgulă, în aproximativ acelaşi timp.

Concluzionând, calea descrisă mai sus are câteva dezavantaje certe: sunt necesare posesia a trei programe (de scanare, de vectorizare şi de măsurare), priceperea, accesul la un scanner şi circa 30 de minute, minim, pentru fiecare piesă, în condiţia în care micile erori nu pot fi eliminate (erorile ACAD sunt evitabile; cele de mediere a celor două profile – mai greu). Toate acestea m-au determinat, în urmă circa patru ani, să caut o altă cale, descrisă, pe scurt, mai jos.

ÎNAPOI LA SUMAR VOLUMUL I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE - § 2.3. (Măsurare capacitate în baza de date)

---

[3] BLAKE 1997, cu numeroase trimiteri de acelaşi... fel.

[4] Înainte de aceste operaţiuni, se asigură orizontalitatea vasului (care poate să nu fie aceeaşi cu orizontala planşei) şi se stabileşte axa de simetrie, care este o verticală ce trece prin centrul diametrului maxim.